Pagini

duminică, 4 aprilie 2010

Tiramisu

prajitura tiramisu
Pentru fiecare sarbatoare petrecuta in familie, eu ma ocup de prepararea desertului. Pana acum nu am facut cine stie ce prajituri sau torturi complicate. Inainte faceam un tort (poate o sa postez si reteta lui intr-o zi) iar acum m-am specializat in tiramisu. De Pastele asta, mi-am intrat in rol si nu l-am dezamagit nici de data asta pe fratele meu Vali. Nu fac vreun tiramisu special, dar iese foarte bun, mult mai bun decat in multe locuri unde am mancat (ultimul avea o esenta de fistic dezgustatoare). Ingredientele sunt urmatoarele:

- 500 gr piscoturi Savoiardi
- 750 gr mascarpone
- 6 galbenusuri de ou
- 200 gr zahar
- 3 cescute de ness tare
- 15 ml esenta de rom

ingrediente tiramisu
Intai si intai am pregatit crema pentru tiramisu. Am separat galbenusurile de albusuri (chiar daca in poza cu ingredientele apar doar 5 oua, eu am pus 6 :)). Am pus galbenusurile intr-un castron mai inalt ca sa pot adauga mai tarziu si mascarpone. Peste galbenusuri am pus zaharul si am amestecat pana cand a devenit o pasta spumoasa si zaharul s-a topit. Eu am folosit mixerul, ca sa se amestece mai bine. Prietena mea Simona mi-a vandut un pont, sa folosesc zahar brun, o voi face data viitoare.
Dupa, am incorporat si branza mascarpone, tot folosind mixerul si am bagat in frigider. Din ce am vazut pe aici pe internet, se pun si albusurile batute spuma, eu le-am pus la primele retete de tiramisu pe care le-am incercat, dar nu mi-a placut pentru ca oricat de tari erau initial, dupa, inmuiau crema.
crema tiramisu
Am preparat 3 cescute de ness tare, la o cescuta am pus mai mult de 2 lingurite cu varf si am adaugat si romul. Am inmuiat piscoturile in ness, rand pe rand.
tiramisu cu ness
Am folosit pentru tiramisu o tava in care am asezat pe tot fundul ei piscoturile. Recomandarea mea este sa faceti asa, pentru ca, daca puneti multa crema, asa cum fac eu, aceasta sa ramana intre piscoturi si sa nu se prelinga mult pe langa. Peste primul rand de piscoturi am adugat un strat de crema, dupa, iar un rand de piscoturi si apoi stratul final de crema pentru tiramisu.
reteta tiramisu
Deasupra am presarat cu o sita un strat fin de cacao. Eu am incercat si cu Nesquik si iese mult mai bun, acum depinde de gusturi.
prajitura tiramisu
Ideal este sa lasati la frigider 12 ore, la mine, de data asta, cred ca a stat putin mai mult.
tiramisu
Iese foarte, foarte bun si sincer, este una din prajiturile foarte usor de preparat.
Pofta buna si nu uitati: si blondele gatesc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu